luni, 18 mai 2009

Arta fugii în aerul devenit fiinţă - Jurnalul de duminică, 25.11.2007

Cel de-al doilea volum poezie al Danielei Şontică, intitulat "Uitaţi-vă prin mine", aduce în fata cititorului o sensibilitate acută, dar bine şarjată, astfel încât devine un motor pus în slujba lucidităţii. Eul poetic extrem de complex baleiază interiorul şi exteriorul şi găseşte limbajul cel mai adecvat turnării unei magme lirice care îmbină transparenţa cristalului şi energia calorică a lavei. În acest sens, titlul volumului este cât se poate de inspirat. O densitate de registre şi tonuri transpuse în versuri neîncărcate cu exces metaforic. Un singur poem poate cuprinde de la ironie, autoironie, sarcasm, până la lirism metafizic ca în poemul "Iniţiere". După versuri precum "Cerşetorul vrea/ Timp în monedă universală / Eu visez fericirea superlong,/ Fumabilă la ambele capete", poemul se încheie cu imaginea celor ameninţaţi la orice pas de spectrul păcatului mortal: "Ne rămân oasele în urmă/ Dar tragem noi,/ Suntem câini/ Şi murim în fiinţa stăpânului/ La prima greşeală". Mântuirea atârna de un fir de păr, şi purgatoriul este un numitor comun al vieţilor noastre. În "Orbilor mei", o serie instante interioare supranumite "orbii" sunt obiectul unui ritual prin care poeta încearca realizarea unei unificări interioare afectate de inadecvarea timpului cotidian la eternitate. În contextul unei perceptii atât de acute, existenţa eului liric se rulează pe un palier greu acordat la trăitul celorlalţi, iremediabil afectaţi de cecitate, automatisme, neputinţa vibraţiei permanente. Scenele citadine sunt un cadru unde este pusă în scenă o cochetarie feminină ce e intotdeauna semnul unor misterioase procese de refacere interioară: "Ea plimba zilnic pantofii/ Asortaţi la poşetă pe calea cea largă,/ Se întuneca până îi reuşeau toate numerele/ ... / Închideau la non-stop/ Şi ea nu mai putea să-şi cumpere batiste/ Se ştergea cu rochia, işi aranja puţin sufletul/ Şi se făcea dimineaţa" sau semnul unei ocultări a hipersensibilităţii: "Dar dă-ţi cu parfum,/ Nu-ţi vor detecta suferinţa". Maternitatea ocultată, erotismul raportat la un partener marcat de absenţă, chiar observaţia socială, dar mai ales fiorul religios autentic sunt doar câteva repere ale poeziei Danielei Şontică.

4 comentarii:

  1. Ce-ai facut, la un moment dat aveam impresia ca imi citesti o poezie pe zi :P asa de slabe sunt?:))) Glumesc, dar n-ai mai dat nici un semn. Teo

    RăspundețiȘtergere
  2. mai, asta e recenzie..
    poeziile sunt bune in alta parte
    E
    ps. glumesc?

    RăspundețiȘtergere
  3. am uitat sa zic.
    recenzia la volumul Danielei imi apartine si a aparut in Jurnalul National.
    e printre putinele recenzii de poezie pe care le voi scrie..

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc, Eliza, pentru cronica frumoasa.

    RăspundețiȘtergere